I. DISEMINAREA PROIECTELOR CU OCAZIA PREZENTĂRII OFERTEI ȘCOLII
Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” este situat în zona de nord a județului Giurgiu, poziție care îi conferă rolul și statutul de centru educațional important pentru mai mult de 20 de comunități rurale. Peste 300 de elevi de clasa a noua îi calcă pragul în fiecare an pentru a urma cursurile de liceu și școală profesională pe care instituția le pune la dispoziția lor,
Nu este de mirare așadar că liceul a instituit o tradiție, aceea a ”Turneului Ofertei Educaționale a Liceului Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu”, care are loc de obicei în perioada aprilie – mai a fiecărui an la școli situate în Palanca, Ogrezeni, Vânători, Malu Spart, Crevedia, Buturugeni, Bucșani, Florești, Stoenești ș.a.
Fără a ne afla sub presiunea realizării planului de școlarizare, an de an prin această acțiune oferim elevilor de clasa a opta de la aceste școli și părinților acestora ocazia de a cunoaște liceul și de a face o opțiune în deplină cunoștință de cauză. Este, în același timp, un bun prilej pentru a ne promova instituția care în mod consecvent și sigur, a acționat în scopul creșterii calității educației pe care o oferă, a perseverat în îmbunătățirea performanțelor școlare, a modernizat constant resursa umană și materială, punând mereu în centrul preocupărilor și misiunii sale pe elevii săi, formarea lor ca cetățeni activi în comunitățile din care provin. Deschiderea spre Europa prin numeroasele proiecte cu finanțare externă derulate și implementate în ultimii 10 ani contribuie la completarea educației pe care o oferim elevilor noștri, cu competențe cheie, esențiale în societatea secolului 21. Titlurile de Școală Europeană 2023-2025 și Școală eTwinning i2-23-2024 au încununat munca și eforturile conducerii școlii de a se alinia standardelor de calitate în educație la nivel european.
Fidelă acestei tradiții, în data de 30.03.2023 echipa de proiecte europene a fost prezentă la Școala Gimnaziale nr. 1 ”Nicolae Lahovary” unde a promovat oferta școlii, proiectele Erasmus+ și eTwinning, în cadrul activității ”Ziua Carierei” organizată în cadrul Săptămânii Altfel.
Elevii clasei a opta au urmărit prezentarea power point ”Proiecte Europene – Parte Integrantă a Strategiei de Dezvoltare”, care a inclus cele două proiecte Erasmus+ importante derulate de liceu: proiectul Erasmus+ KA1 VET ”Mai multe abilități prin Erasmus+” și Acreditarea în Domeniul Educației Școlare – Anul I de Acreditare. Au fost ilustrate nevoile de la care au plecat aceste proiecte, obiectivele, activitățile, rezultatele și produsele, subliniindu-se în special beneficiile deosebite pe care participarea în aceste proiecte le-au avut pentru elevii din grupul țintă.
Un punct culminant al prezentării a fost, neîndoielnic, demonstrația oferită de noii colaboratori ai școlii, roboțeii mBot1 și mBot2, care au dovedit elevilor de a opta că învățarea matematicii nu este ”rocket science”, poate fi abordată interdisciplinar, și folosește ceea ce ei iubesc atât de mult – tehnologia.
Turneul Ofertei Școlii a continuat în data de 3.05.2023 cu Școala Gimnazială nr. 1 Poenari
…. și la Școala Gimnazială nr. 1 Grădinari și Școala Gimnazială nr. 2 Grădinari.
II. DISEMINAREA PROIECTELOR LA INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN GIURGIU
De-a lungul timpului ședințele organizate cu directorii la Inspectoratul Județean Giurgiu au oferit ocazia conducerii Liceului Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” să își prezinte activitatea în cadrul proiectelor europene: obiectivele propuse, etapa de derulare, îndeplinirea obiectivelor, activitățile realizate, rezultate și produse, precum și orice succes obținut.
În data de 16.03.2023 în cadrul ședinței cu directorii programată pentru acea zi, conducerea liceului a solicitat includerea pe ordinea de zi a diseminării proiectelor europene ale liceului. Dna Director Adjunct Enache Mihaela a prezentat obiectivele și activitățile realizate în cadrul Anului I al Acreditării în Domeniul Educației Școlare: mobilitatea din Spania care a constat într-un curs de formare pentru 7 profesori de la disciplinele exacte, activitățile derulate și competențele dobândite de profesorii participanți în cadrul acesteia, mobilitatea din Italia care a constat în activitate de job shadowing, activitățile derulate și schimbul de experiență realizate cu profesorii de la Liceul Denina-Pellico-Rivoira.
III. DISEMINAREA PROIECTELOR EUROPENE ÎN CADRUL CONFERINȚEI ”ZIUA MESERIILOR” –
În data de 9 martie 2023, Consiliul Județean Giurgiu în colaborare cu Inspectoratul Școlar Giurgiu au organizat Conferința ”Ziua Meseriilor”. Agenda conferinței a inclus prezentări ale reprezentanților comunității locale și județene, ale reprezentanților inspectoratului școlar și ale unităților școlare, intervenții ale agenților economici parteneri ai învățământului profesional și o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Evenimentul a avut drept scop ilustrarea importanței învățământului profesional și profesional dual, rolul și nevoia unei mai mari implicări a agenților economici în școlarizarea tinerilor în învățământul profesional și dual în contextul unei nevoi acute de forță de muncă calificată ce se resimte astăzi pe piața muncii la nivel local și regional.
Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” a prezentat în cadrul acestei conferințe proiectul Erasmus+ KA1 VET ”Mai multe abilități prin Erasmus+” prin care un număr de 66 de elevi de la profilurile economic/comerț clasa a X-a liceu, mecanică clasele a X-a, a XI-a și a XII-a liceu, și textile clasa a IX-a liceu și clasa a XI-a liceu și școală profesională au desfășurat stagii de pregătire practică de 3 săptămâni la companii din Lisabona, Portugalia și Wroclaw, Polonia. Au fost subliniate cu acest prilej beneficiile pe care participarea în acest tip de proiect l-a avut asupra elevilor școlii, elevi care au absolvit școala nu doar cu diploma de bacalaureat ci și cu certificatul Europass, atestând competențele dobândite prin participarea la mobilități de practică în străinătate. Aceste competențe – lucrul într-un mediu real, comunicare într-o limbă străină, competențe digitale, lucrul în echipă, competențe profesionale – dobândite prin programul Erasmus+ – au contribuit la conturarea unui profil de absolvent mult mai atractiv pentru viitorii angajatori. Din cei 39 de tineri participanți în aceste mobilități care au absolvit liceul în anul școlar 2021-2022, aproximativ jumătate au ales să își continue studiile iar un număr de lucrează deja în țări precum Olanda și Anglia.
III. DISEMINAREA PROIECTELOR ÎN CADRUL SIMPOZIONULUI ”MEDIUL AMBIANT ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ”
Fidel misiunii sale de educare a elevilor săi în spiritul unei lumi sustenabile, a unei lumi verzi, în data de 25.03.2023 Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” a organizat cea de-a 8-a ediție a Simpozionului ”Mediul Ambiant și Dezvoltarea Durabilă” din cadrul Proiectului ”Mai Mult Verde pentru Sănătatea Ta”, proiect inclus în CAER poziția 907/2023, Anexa nr. 3 la OMEN nr. 3612/31.01.2023. Simpozionul a găzduit Competiția ”Să Reciclăm Altfel”. Inițiatorul și coordonatorul Simpozionului, d-na Romica Marin, profesor de geografie este inima acestui eveniment, dedicându-și eforturile pentru ca acesta să crească de la an la an:
”Proiectul oferă elevilor posibilitatea de a-și pune în practică idei care să reflecte lumea complexă în care trăim, impactul acțiunii omului asupra naturii, societății și vieții pe planeta noastră. Urmărim să dezvoltăm în elevii noștri responsabilitatea civică și să îi educăm să acționeze în spiritul promovării sustenabilității la nivelul comunităților din care provin”
La eveniment au fost prezenti Inspectorul General al Judetului Giurgiu, Directoarea Casei Corpului Didactic, Vice primarul orasului Bolintin Vale, Reprezentanti ai Ocolului Silvic Malu Spart si profesori de la scolile din nordul judetului Giurgiu.
Simpozionul a reprezentat o oportunitate deosebită pentru a disemina și proiectele europene ale liceului, acțiune care s-a concretizat prin participarea de către Prof. Mihaela Enache și Prof. Cîrstea Silvia la Secțiunea Directă cu lucrarea intitulată ”Educația pentru Dezvoltare Durabilă prin Parteneriate și Proiecte Europene”.
Lucrarea abordează tema educației pentru dezvoltare durabilă, reliefând importanța acesteia și modul în care poate fi integrată în activitatea didactică. Proiectele și parteneriatele descrise în lucrare constituie exemplificări ale unei modalități eficiente de valorificare a acestora în scopul educației pentru dezvoltare durabilă în școală, contribuind la formarea tinerilor ca persoane care înțeleg să trăiască sustenabil.
Introducerea aduce câteva argumente privind necesitatea educației pentru dezvoltare durabilă și importanța pe care aceasta. Se subliniază ideea că educația pentru dezvoltare durabilă trebuie să fie un proces care să dureze întreaga viață.
La punctul I sunt enumerate proiectele europene care au fost desfășurate în Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu”. Sunt indicate obiectivele, activitățile și rezultatele acestor proiecte și rolul pe care acestea l-au avut în implementarea educației pentru dezvoltare durabilă.
La punctul al II-lea sunt exemplificate parteneriatele încheiate de liceu cu o instituție similară din Italia și beneficiile pe care acestea le-au generat pentru profesorii și elevii celor două licee. Au fost descrise activitățile desfășurate în cadrul parteneriatului, activități care se constituie în exemple de bună practică și care pot fi multiplicate la nivel local, regional, național și internațional.
Descrierile sunt însoțite de imagini relevante și linkuri către pagini de internet prin intermediul cărora sunt diseminate toate activitățile și rezultatele generate în urma activităților.
Se face referire la Acreditarea obținută de Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” în domeniul educației școlare, enumerându-se obiectivele acesteia. Educația pentru dezvoltare durabilă este și va continua să fie o dimensiune integrată a acreditării pe tot parcursul celor 5 ani.
În ultima parte este descris în detaliu unul din obiectivele Acreditării, respectiv incubatorul educațional – European Educational Hub – pentru realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus. Între acestea se numără crearea unui European Educational Hub. Primii pași în realizarea acestui incubator – care se dorește o resursă importantă pentru toți actorii din domeniul educației – au fost deja făcuți, iar o componentă majoră a acestui incubator este Educația pentru Dezvoltare Durabilă. Sunt ilustrate câteva din paginile site-ului, linkul către acesta și capturi de ecran relevante. În concluzie se afirmă că educația pentru dezvoltare durabilă este și în responsabilitatea școlii, iar proiectele și parteneriatele europene pot fi o oportunitate importantă pentru ca elevul de azi să devină un cetățean responsabil mâine.
IV. DISEMINAREA PROIECTELOR ÎN CADRUL CERCULUI PEDAGOGIC AL BIBLIOTECARILOR
Centrul de Documentare și Informare al Liceului Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” a fost un departament care a sprijinit activ și continuu toate proiectele europene derulate de școală. De la Proiectul ROSE la mobilitatea virtuală din cadrul proiectului Erasmus+ KA229 YELL organizată în România în anul 2020 în plină pandemie COVID la actualul proiect de acreditare, CDI a pus la dispoziție logistică, spațiu, calculatoare, documentație, echipamente și resursă umană. Fără acest suport prețios multe din activitățile prevăzute în proiect ar fi fost dificil de realizat.
Am dorit să subliniem acest aport substanțial participând la Cercul Pedagogic al Bibliotecarilor, ținut în data de 26 aprilie 2023 chiar la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu”. A fost o ocazie de a vorbi despre implicarea CDI în derularea și implementarea cu succes a tuturor proiectelor derulate de școală, dar și de a împărtăși experiențele și beneficiile generate de proiectele Erasmus+ pentru elevii școlii.
Am încheiat seria evenimentelor de diseminare cu ceea ce s-ar putea numi ”vârful de lance” al activităților de acest fel – EVENIMENTUL DE DISEMINARE ȘI MULTIPLICARE A PROIECTULUI ”LEARNING STEMS FOR A FUTURE WITH STEM” DIN ANUL I AL ACREDITĂRII ERASMUS+ ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI ȘCOLARE – fiind primul eveniment de multiplicare organizat de liceul nostru și primul de acest fel organizat în județul Giurgiu.
Evenimentul a fost pregătit cu multă atenție și popularizat pe diferite canale: în cadrul ședinței cu directorii la sediul ISJ Giurgiu, prin intermediul inspectorului pentru proiecte europene, pe grupurile de whatsapp ale profesorilor de matematică, fizică, chimie și tehnic și prin intermediul inspectorilor de specialitate de la aceste discipline.
Au fost pregătite materiale promoționale pentru participanți: mape cu pixuri și brelocuri precum și un pliant relevant.
Invitației de participare i-au dat curs Inspectorul pentru Proiecte Europene, d-na Corina Staicu, directori de școală, coordonatori de proiecte europene și profesori de matematică, fizică și chimie de la școli din județ. Au participat de asemenea și cadre didactice care predau științele exacte în liceu.
Evenimentul a constat din două secțiuni.
Prima a fost dedicată prezentării proiectelor Erasmus+ și eTwinning derulate de școală. În cazul acestora din urmă a fost ilustrată varietatea temelor, implicarea unui număr de profesori de la specializări extrem de diferite din cadrul liceului, precum și modul în care acește proiecte reușesc să stimulezed creativitatea elevilor. Un exemplu prezentat în detaliu datorită temei sale generoase și rezultatelor deosebite a fost proiectul ”We Love, We Study, We Create” care a implicat un număr mare de elevi de la aproape toate profilele liceului, inclusiv de la școala profesională. Proiectul, coordonat de dna Matei Georgeta, profesor de chimie, se derulează în parteneriat cu Italia, Tunisia, Franța, Turcia, Moldova și Albania și urmărește să dezvolte o cultură a sustenabilității care să conducă la respectarea mediului, culturii și civilizației fiecărei țări participante. Elevii sunt implicați în activități creative cu tematică ecologică prin care se urmărește evidențierea tradițiilor și simbolurilor locale și naționale.
Pornind de la acest obiectiv, elevii s-au pus pe treabă realizând o mulțime de produse uimitoare, punându-și la bătaie talentul, creativitatea, imaginația, cunoștințele de limba engleză. Toate creațiile lor au fost expuse la colțul eTwinning și au putut fi admirate de colegii lor și de profesori deopotrivă.
Produsul final este o revistă electronică care are dedicată câte o pagină fiecărui elev participant unde acesta se prezintă pe sine cu calități, abilități și hobby-uri. Tot aici, în limba română și engleză elevul își prezintă creația, vorbind despre materialele reciclate utilizate și legătura dintre tema proiectului și tradițiile, obiceiurile și simbolurile României. Formatul revistei se dorește a fi o invitație adresată partenerilor de a vizita țara noastră și de a descoperi valorile locale și naționale.
- DISEMINARE PE REȚELELE SOCIALE