Mobilitatea de job shadowing

Mobilitatea de job shadowing, programată în cadrul celui de-al patrulea an al Acreditării Erasmus+ în domeniul Educației Școlare – Learning Stems for a Future with STEM – s-a desfășurat în perioada 30 noiembrie 2025 – 6 decembrie 2025 cu participarea a 4 cadre didactice de la catedrele relevante pentru aria curriculară STEM: chimie, biologie, TIC și tehnologie.

Liceul „I Liceum Ogólnokształcące im. Bojowników o Polskość Mazur w Piszu” în Pisz, Polonia.care a fost gazda celor 4 profesori a organizat activități care au contribuit substanțial și relevant la îmbogățirea experienței didactice a profesorilor români.

Mobilitatea a oferit prilejul de a cunoaște cultura poloneză, sistemul educațional, dar și pe oamenii minunați care ne-au deschis poarta instituției lor, primindu-ne cu deosebită căldură în sânul lor. Cancelaria liceului din Pisz a fost timp de 5 zile locul unde, în pauza mare, au fost schimbate informații despre lucrurile care ne leagă dar și despre cele care ne fac diferiți.

Liceul a găzduit în aceeași perioadă și mobilitatea de grup cu elevii din cadrul aceluiași proiect, ceea ce a facilitat participanților o gestionare eficientă a bugetului și activităților. Acest lucru a permis profesorilor participanți să urmărească modul în care elevii români unii dintre aceștia elevi de la clasele la care predau, se implică, reacționează la metoda folosită, lucrează în echipe și aplică cunoștințele teoretice învățate la clasă.

Chimie

De la disciplina chimie a participat la mobilitatea de job shadowing prof. Matei Georgeta:

” În această mobilitate am participat la toate activitățile organizate de liceul gazdă.

Activitatea dedicată cercetătoarei Marie Curie, organizată de doamna profesoară de chimie, a fost una deosebit de reușită și profund educativă.

Lecția a început cu un moment de o sensibilitate deosebită, un videoclip emoționant realizat de elevii polonezi despre viața și realizările acestei mari personalități științifice, care ne-a transpus în epoca și laboratorul ei.

Elevii au lucrat apoi pe grupe, fiecare echipă având o temă clară: viața Mariei Curie, descoperirea radiului, poloniului și premiile Nobel obținute. Colaborarea dintre elevi a fost excelentă, iar planșele realizate au fost bine structurate, bogate în informații și atent documentate. Sarcina lor a fost să selecteze și să ordoneze informațiile după criterii bine stabilite, astfel încât fiecare echipă să construiască o poveste coerentă, corectă științific și cronologic.

Pentru elevii noștri, tema nu a fost una necunoscută, deoarece cunoștințele despre Marie Curie fuseseră deja dobândite la orele de chimie. A fost o satisfacție deosebită să observ că informațiile și cerințele mele sunt similare cu cele abordate și în alte sisteme educaționale. Această experiență a confirmat faptul că elevii noștri beneficiază de o educație de calitate și că sunt pe deplin capabili să facă față unor activități academice desfășurate la nivel internațional, nefiind cu nimic mai prejos decât colegii lor din alte țări. Faptul acesta s-a văzut în rapiditatea cu care au rezolvat sarcinile din proiect sș implicarea lor în prezentarea rezultatelor la finalul timpului efectiv de lucru.

Chiar dacă activitatea nu a inclus reacții chimice sau experimente spectaculoase de laborator, entuziasmul, implicarea și colaborarea elevilor au transformat această lecție într-o experiență memorabilă, demonstrând că învățarea autentică se poate realiza și prin reflecție, cooperare și creativitate. Din această activitate am învățat o nouă formă de abordare a metodei proiectului pe grupe și faptul că trebuie să facem trecerea de la STEM la STEAM și să folosim abilitățile artistice ale elevilor, pentru a crește implicarea lor în activități care îi atrag tot mai puțin în ziua de azi (chimie, fizică, matematică, biologie).”

Biologie

De la catedra de biologie a participat dna profesor Militaru Adriana:

„În cadrul activităților desfășurate în Programul Erasmus+ (mobilitate de job shadowing în Polonia), cadrele didactice participante au avut ocazia să cunoască sistemul de învățământ polonez la el acasă, au avut loc dezbateri și schimburi de informații privind curricula școlară la disciplinele științifice (fizică, chimie, biologie), importanța aplicațiilor practice în înțelegerea fenomenelor din natură.

       La disciplina biologie s-au realizat activități de învățare care au accentuat rolul experimentului de laborator în predarea științelor biologice, transformând elevii din receptori pasivi în participanți activi, consolidând legătura teorie-practica prin dezvoltarea abilitaților de cercetare, manipulare a aparaturii (microscoape, sticlărie, ustensile de laborator), observare, analiză si descoperire, crescând motivația si înțelegerea profundă a fenomenelor naturii, precum și dorința de a explora necunoscutul, transformând abstractul in concret.

   Elevii au lucrat pe grupe, fiecare grupă având de realizat/montat un experiment de anatomie vegetală/animală:

– Experiment de evidențiere a acțiunii clorurii de sodiu (NaCl) asupra creșterii drojdiei de bere (fungilor);

-Testarea efectului oțetului asupra oaselor-

– Proprietățile oaselor și rolul sărurilor minerale;

– Respirația anaerobă la drojdia de bere;

– Mișcarea cloroplastelor în celulele frunzelor;

– Extragerea ADN-ului din fructe (banană).

   Pe lângă înțelegerea conceptelor biologice și abordării interdisciplinare a activităților de învățare, aceste experimente au permis elevilor implicați să măsoare cu precizie, să emită ipoteze de lucru (cercetare), să analizeze date și să interpreteze rezultatele, să tragă concluzii, care au fost ulterior dezbătute și explicate.

   Prin aceste experimente, știința a devenit o aventura personală și o parte integrantă a procesului de învățare , facilitând înțelegerea profundă, precum și aplicabilitatea în lumea vie a cunoștințelor biologice.”