Conferința de Valorizare
Cu ocazia evenimentului Erasmus+ Days, pe 14 octombrie 2024 Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu prin dna. inspector pentru proiecte europene Corina Staicu a organizat Conferința de Valorizare a exemplelor de succes în derularea proiectelor Erasmus+. În cadrul acesteia, Liceul Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” a împărtășit coordonatorilor de proiecte din unitățile de învățământ din județul Giurgiu prezenți la eveniment exemple de bună practică și experiențele dobândite prin implementarea proiectului Erasmus+ din cadrul Acreditării în Domeniul Educației Școlare, a Acreditării în Domeniul Formării Profesionale și a proiectelor eTwinning, Au fost prezenți o parte din elevii participanți la mobilități care și-au exprimat impresiile și opiniile, evidențiind mai ales modul în care participarea la mobilitate și implicarea în proiectul Erasmus+ le-a schimbat perspectivele, modul de a gândi, le-a dezvoltat personalitatea și le-a îmbogățit cunoștințele.





